De ce avem nevoie de o reprezentare fizica, omeneasca, pentru “Casa
Domnului” oricare ar fi numele Sau (Domnul, Patronul adica)?
Pentru a hrani, din nou, orgoliul omenesc, setea de putere, de ierarhie,
de adulare. Betia bailor de multime specifica rockerilor sau politicienilor nu
este straina sau nedezirabila clericilor, indiferent de religie.
Biserica este un alt sistem, o alta masinarie de manipulare a maselor pe
care o pun in miscare cativa “chemati”. Chemati de lucruri straine de
spiritualitate, straine de toleranta, straine de intr-ajutorare. Chemati, cum
spuneam, de simtaminte perfect omenesti.
Cred in Ceva, de ce trebuie sa fie reprezentat de cineva, Ceva-ul meu?
Daca sunt intr-atat de evoluat incat sa cred in Ceva Superior Spiritual si
Energetic, e clar ca n-am nevoie si de cineva care sa-mi aduca la cunostinta
“metodologia” credintei, n-am nevoie de proceduri, reguli sau ierarhii.
Dar daca parintii aleg pentru mine iar mai tarziu, cand am discernamant,
intaresc decizia lor sau imi aleg din oferta pietei de religii ceva
“acreditat”, cu manuale de folosinta si milioane de alti adepti? Mai sunt eu
intr-atat de evoluat? Da, daca pot schimba sistemul. Daca in loc de a aduna
bani ca sa-i folosesc pentru sedii grandioase (concrete, lumesti), adun bani si
investesc in camine de batrani, in orfelinate, in scoli, in pregatire pentru
antreprenoriat. Strangere de fonduri pragmatica pentru un scop tot concret,
lumesc dar cu beneficii spirituale (si materiale, despovararea sociala nu este
de neglijat) pe termen lung.
Sentimentul de apartenenta este natural si indispensabil pentru
sanatatea psihica. Pentru Biserica insa este hrana manipularii grosolane. Si
Biserica (oricum s-ar numi ea) exploateaza la maximum aceasta trasatura,
aceasta slabiciune umana, cum exploateaza frica de acuzele de asa zisa blasfemie
– in cazul in care indraznesti sa critici sistemul “stat in stat”.
S.C. Biserica S.R.L. iti cere sufletul la reducere apoi baga mana bine
invelita in vesminte bisericesti cu fir de aur, pana la cot, in bugetul tau
individual sau institutional, stiind, bazandu-se pe faptul ca ti-e rusine s-o
refuzi sau ti-e frica s-o refuzi sau iti pasa prea mult de parerea celorlalti.
Motivarea interioara a fiecaruia este alta.
Clericii sunt politicieni excelenti. De aceea Biserica si Politica merg
mana in mana….la alegeri, de obicei.