Purtatorul de cuvant

      Oamenii care au functii de conducere ( mai mult sau mai putin inalte, politicieni sau functionari ) in Administratia Publica din Romania, in majoritatea lor, se cred priceputi la toate, inclusiv la Relatii Publice. 

Nu stiu sa-si construiasca echipe ( sa se inconjoare ) de oameni priceputi ( in diferite domenii ) cu care sa lucreze. 

          Multe institutii nici nu au purtator de cuvant ( sau daca exista vreo persoana cu aceasta titulatura, ea nu este specialist in Relatii Publice, ci are alta pregatire – uneori de-a dreptul surprinzatoare ! ). De aceea, mesajele acestor institutii sunt contradictorii, totalitare sau confuze. 

      Exista 6 criterii esentiale pentru stabilirea de bune relatii cu media si cu publicul – ele se aplica Purtatorului de Cuvant dar si presedintelui/directorului organizatiei care uneori trebuie sa preia acest rol si trebuie sa inteleaga factorii cheie in ceea ce priveste reprezentarea organizatiei. Asadar, aceasta persoana trebuie : 

o Sa asigure sprijinul si aprobarea top managementului pentru o politica pozitiva de comunicare ;

o Sa cunoasca faptele si implicatiile lor, politica organizatiei si modul de gandire al sefului ei si sa aiba libertatea sa contribuie la formularea politicii, luand initiativele necesare ; 

o Sa aiba o abordare pozitiva, activa fata de comunicare mai degraba decat una reactiva ; Relatiile Publice se presupune ca vor sa construiasca punti si nu bariere defensive ; 

o Sa fie in stare sa comunice materiale complexe in termeni simpli, relevanti, „de fiecare zi” si sa aiba autoritatea de a traduce jargonul ; 

o Sa fie disponibil in mod continuu atat in vremuri bune cat si in vremuri rele ; a te ascunde in pamant cand „haita” de la presa e in urmarire nu ajuta victima si nici nu opreste vanatoarea ; 

o Niciodata sa nu minta sau sa indrepte pe calea gresita pentru ca puntile catre media si public se prabusesc sub greutatea inselaciunii.

           Purtatorul de cuvant are nevoie de aceste caracteristici personale sa reprezinte adecvat organizatia dar informatia e de asemenea necesara pentru a transmite mesajul : institutia planifica si tinteste iar mesajul va deveni confuz daca nu va fi comunicat in termeni simpli. 

          Cateodata, diferiti consilieri vorbesc ca si cum organizatia ar activa in vid si ar avea control total asupra tuturor deciziilor pe care le ia. Adevarul este ca atunci cand faci un anunt, castigi puncte bonus din partea mediei, angajatilor, partenerilor si a tuturor celor interesati de succesul organizatiei. 

            Rezultatele prezentarii unui mesaj pot aparea in secunde sau in ani de zile. Fiti siguri de faptele pe care le prezentati si niciodata nu improvizati sau speculati. Asa cum stirile bune e mai bine sa le divulgi din vreme si onest, acest lucru e si mai important cu stirile rele. 

           Consilierii juridici ar putea sa va ceara sa nu spuneti nimic despre un anume incident. Orice scuza, ar spune ei, ar putea fi interpretata ca o admitere a vinei si aceasta ar putea fi folosita intr-o eventuala actiune impotriva organizatiei. Chiar daca incidentul s-a datorat unei greseli din partea organizatiei, unei neglijente sau doar neatentiei unei persoane, intreaga responsabilitate revine tot organizatiei. Daca se dovedeste ca organizatia este in culpa, e clar ca ea doreste sa recompenseze voluntar, rapid si consistent si nu sa se bazeze pe presiunile eventuale ale sistemului judiciar – cu toate asocierile negative care se vor face daca organizatia isi neglijeaza responsabilitatile si trebuie sa fie fortata sa se comporte decent. 

           Veti avea nevoie ca juristii sa se uite peste declaratie dar nu-i lasati niciodata sa va impiedice sa faceti vreun comentariu. Nu faceti presupuneri – cel putin testati-le – trebuie sa stiti si punctul de vedere al celuilalt, aceasta si pentru ca nu inveti nimic atunci cand vorbesti ci numai atunci cand asculti.

Relatiile cu Mass-Media

In relatiile cu Mass-Media ( si cu publicul de altfel ), institutiile Administratiei Publice n-au scapat inca de sindromul „secretului de stat”. Avem o lege a informatiilor publice – bine realizata in opinia mea – exista departamente specializate de Relatii Publice, infiintate tocmai datorita acestei legi, dar Relatiile Publice nu se realizeaza in mod efectiv.

Nu voi discuta aici de profesionalismul ( care include bineinteles obiectivitatea, etica si responsabilitatea fata de societate ) mass-mediei din Romania – poate intr-o alta lucrare – ci de faptul ca relatiile dintre public ( direct si prin mass-media ) si Administratia Publica nu sunt cum ar trebui sa fie si aceasta din cauza atitudinilor din Administratia Publica, in principal.

Jurnalistii sunt perceputi ca „inamici”, sunt temuti, lumea se fereste de ei ( poate ca uneori lumea are dreptate, dar tot nu este relevant ) – nu se gandeste insa nimeni sa priveasca ocaziile de a aparea in presa ca pe o oportunitate cu multe fatete.

Comunicatele de Presa – o parte importanta a relatiilor cu mass-media – sunt incropite, editate si distribuite „dupa ureche” si la fiecare institutie in alt fel – nici vorba de creativitate sau limbaj aerisit. Joseph Pulitzer da o reteta simpla a comunicarii eficiente. Mesajul catre public trebuie sa fie :

• scurt – ca publicul sa-l citeasca,
• clar – ca sa-l aprecieze,
• pitoresc – ca sa si-l aminteasca, dar mai presus de toate
• exact – ca sa fie ghidat de lumina sa.

 A avea de-a face cu media e o tortura pentru unii oameni, mai ales pentru cei fara experienta si cei care au multe de pierdut ; ceea ce ar trebui perceput ca o oportunitate e tratat ca o incercare malefica. Aparitia la o televiziune sau la un radio national(a) / local(a) ar putea parea ca o amenintare la personalitatea ta, la slujba ta, la lucrurile tale, la simtul propriu de a fi in control.

Nu cred ca trebuie sa existe intimidare fata de tehnologie. Jurnalismul si media continua sa depinda in mod crucial de ce-au depins intotdeauna : nu de masini ci de fiinte umane care sunt gata sa vorbeasca, oameni obisnuiti - mai ales daca sunt in stare sa vorbeasca cu media cu indemanare si in avantajul lor.

Orice jurnalist care te contacteaza, in orice mod, vrea o poveste, un articol si e determinat sa obtina una. Nu ai nici un control asupra acestui fapt. Dar ai un oarecare control asupra – sau poti influenta – felul, tipul povestii pe care o primeste.

Din punctul meu de vedere stirile sunt de 2 feluri : cele pe care vrei sa le vezi publicate si cele pe care ai prefera sa nu le vezi publicate. Dar jurnalistul nu face asemenea distinctii, el e interesat de VALOAREA stirilor.

Ca indivizi, jurnalistii difera la fel ca si celelalte tipuri de oameni : unii sunt amorali, altii scrupulosi, prosti sau foarte inteligenti, neobrazati sau sensibili, neglijenti sau atenti, cu vedere ingusta sau cu vedere de ansamblu, cu o perceptie riguroasa asupra realitatii sau cu una mai cetoasa.

Unul dintre cele mai iritante lucruri care se pot intampla unui jurnalist este ca omul de contact sa nu se oboseasca sa-i dea toate informatiile si dupa aceea sa se planga de faptul ca reportajul nu-i exact sau ca-i inadecvat. Intotdeauna e mai bine sa oferi ceva decat sa nu oferi nimic. Rezultatele vor fi mai bune cu cat vei intelege mai bine nevoile profesionale ale jurnalistului, identitatea lui personala si constrangerile cu care trebuie sa lucreze.

Cel mai simplu mod de a interactiona cu media este de a trata jurnalistii asa cum  ai vrea tu sa fii tratat. Pentru a face asta, trebuie sa va imaginati ca sunteti jurnalisti. Daca dumneavoastra credeti ca jurnalismul e o slujba interesanta si profesionista, care merita, atunci nu veti avea probleme.

Evident, tinta  este construirea unei reputatii bune fata de public dar trebuie inceput prin a construi o buna reputatie fata de media. Trebuie capatat respectul pentru viteza si eficienta abordarii, integritatea informatiei, sinceritatea raspunsurilor la intrebari, accesul pe care-l permiteti la facilitati si personal si, mai presus de toate, pentru „vigoarea” egala cu care anuntati vestile bune si pe cele rele.

Jurnalistii sunt oameni. Pe ei ii misca si ii motiveaza aceleasi lucruri ca pe noi toti. Ei raspund bine daca sunt tratati cum trebuie ; le place sa fie tratati cu consideratie si nu se asteapta la mai putin.

  

Multe organizatii se gasesc in incurcatura pentru ca incearca sa se concentreze  pe acele

lucruri pe care le considera ei importante, interesante. Pierd din vedere – sau nici macar nu iau in considerare – ce ar putea fi interesant pentru jurnalist ? Ce-l intereseaza ? Ce intereseaza pe publicul pentru care el scrie?

E o tentativa slaba sa incerci sa creezi vesti bune cand vrea organizatia. O atitudine mai inteleapta este de a face Relatiile Publice o parte strategica permanenta, continua, a managementului. Cu alte cuvinte, organizatia ar trebui sa faca eforturi serioase pentru a construi relatii cu audientele cheie ( inclusiv cu intermediarii cum ar fi media si analistii ) care ii incurajeaza sa vorbeasca in cunostinta de cauza despre actiunile organizatiei si s-o vada ca o sursa de informatii utile si cu autoritate. Astfel, nu numai ca se castiga mult respect dar orice stire rea va parea mult mai buna cand e evident ca incercati mai mult sa ajutati decat sa ascundeti .

Valoarea serviciilor in Relatiile Publice

Chiar daca practicienii din Relatii Publice realizeaza produse ca evenimente sau comunicate de presa, ceea ce fac ei de fapt este sa furnizeze servicii. Valoarea produsului provine din timpul petrecut pentru dezvoltarea sa, din importanta informatiei si din forma prezentarii. Timpul petrecut pentru organizarea unui eveniment, de regula depaseste timpul desfasurarii evenimentului in sine. Variabila – si valoarea – o reprezinta creativitatea, inteligenta si implicarea pe care practicianul le-a adus la proiect (fie ca sunt cele mai sus mentionate, brosuri sau site-uri web). A scrie sau a desena o brosura sau un web-site ar putea sa coste mai putin decat a le produce dar succesul mijlocului respectiv sta in cat de eficient isi surprinde, incadreaza si livreaza mesajul dorit.

Dificultatea cu valoarea serviciilor este ca ele au mica legatura cu actiunea fizica. Abilitatile intelectuale si creativitatea unui individ sau ale unei organizatii / institutii, ii pot permite sa-si ia o raspundere cu care nu s-a mai confruntat inainte si sa faca un lucru mai bun decat practicienii care lucreaza in domeniul respectiv de ani de zile. De fapt, ceea ce face masurarea este sa intareasca status-quo-ul, cand dezvoltarea unor noi abordari ar fi mai importanta.

O prima regula a priceperii in vanzari este de a stabili o nevoie pentru un  produs sau

serviciu. E dificil sa vinzi ceva cuiva care n-are nevoie de acel ceva. Aceasta este o alta bariera in evaluarea serviciilor de Relatii Publice. Chiar si astazi, unii directori nu prea folosesc Relatiile Publice iar daca le folosesc, nu sunt dispusi sa plateasca prea mult pentru ele. Ideea este ca perceptia asupra unei circumstante este la fel de valida ca si faptele circumstantei respective, cand e vorba de valoare.

In relativa scara a valorilor in serviciile de afaceri, Relatiile Publice sunt sub

consultanta, consultanta juridica, publicitate si marketing. De ce ? S-ar parea ca are de-a face cu gandirea intiparita despre relatiile percepute ale domeniului cu supravietuirea si succesul organizatiei si calitatea perceputa a furnizorilor de servicii.

Al doilea mod de evaluare a serviciilor in Relatii Publice este de a le compara cu servicii similare. Cu toate acestea, orice estimare este nesigura pentru ca daca programul are un scop diferit de programele de Relatii Publice care s-au derulat inainte, costul acestuia va fi diferit. In al doilea rand, chiar daca programele ar fi identice, conditiile mediului de afaceri si a mediului in general ar putea sa-l faca mai costisitor de implementat. De exemplu, furnizarea de informatii ce tin de educatia sexuala pentru studentii dintr-o universitate liberala este mai usoara decat furnizarea acelorasi informatii pentru studentii dintr-o universitate conservatoare.

Relatiile Publice si departamentele juridice

Cand organizatiile sunt amenintate sau chiar au de-a face cu crize, exista adesea o tendinta de a ne indrepta catre un consilier juridic. Ingrijorarile juristilor se invart, normal, in jurul obligatiilor si al riscului si instinctul natural, in trecut, a fost sa se blocheze comunicarea cu legendarul „fara comentarii”. Ei arata ca ceea ce se spune se poate intoarce impotriva organizatiei si adesea accentueaza ca nu trebuie sa spui ceva.

Cu toate acestea, exista o recunoastere crescuta a faptului ca responsabilitatea cere un raspuns  si ca interesul public ar trebui sa fie servit prin furnizarea de informatii. „Fara comentarii” implica ceva de ascuns si va fi vazut ca obstructiv sau insensibil de catre multi stakeholderi.

Profesionistii in Relatii Publice sunt constienti ca expresia si actiunile, demonstratiile de sensibilitate, grija si responsabilitatea subliniaza reputatia. Ei pun pret pe deschidere si vor sa mentina dialogul. Ei sunt de asemenea foarte constienti de nevoia de a raspunde rapid la situatii date – pe cand procesul legal de obicei consuma timp.

Tendinta recenta pentru profesionistii in Relatii Publice si consilierii juridici este de a lucra impreuna in situatiile dificile. Piatra de incercare insa este intelegerea clara a rolurilor si o recunoastere a contributiei fiecarui specialist, cimentata de dialogul deschis si regulat

Relatiile Publice si departamentele de Resurse Umane

Exista potentiale arii de cooperare si conflict intre aceste domenii :

• Reorganizarea structurala. Departamentul de Resurse Umane are un rol clar vis-a vis de

contracte si obligatii, in situatii in care se realizeaza fuziuni, concedieri, achizitii si reorganizari. Aspectele de comunicare ale acestor chestiuni, inclusiv cum sa comunici cu angajatii si cu stakeholderii externi, ar trebui in mod normal sa implice expertiza Relatiilor Publice.

• Comunicarea interna. Controlul comunicarii cu angajatii si divizarea intre ceea ce e de

drept comunicat de catre Resurse Umane si Relatii Publice sunt arii pentru posibile dezbateri.

• Relatiile cu comunitatea. Aceasta ar putea implica comunicarea cu angajatii care sunt in

comunitatea locala si de asemenea cu potentialii angajati si din nou solicita o atribuire atenta a responsabilitatii pentru comunicare.

Este important ca fiecare domeniu sa-si recunoasca reciproc expertiza si contributia pe care le au. De asemenea, cred eu, in departamentele de Resurse Umane ar trebui sa fie cel  putin o persoana care sa aiba cunostinte ( nu neaparat sa fie specialist pentru ca sunt constienta de costurile implicate ) de Relatii Publice. Este vital sa fie mentinut un dialog frecvent, onest si de buna voie de ambele parti tocmai pentru a servi cel mai bine interesele organizatiei. 

Deosebiri dintre Relatiile Publice si alte domenii

Marketingul e domeniul cel mai des confundat cu Relatiile Publice dar inseamna procesul de management responsabil cu identificarea, anticiparea si satisfacerea cererii consumatorilor in mod profitabil.

Publicitatea  prezinta mesajul de vanzare cel mai persuasiv posibil, in perspectiva avantajoasa pentru produs sau serviciu, la cel mai mic posibil cost.

Relatiile Publice  tintesc nu sa mareasca vanzarile ci sa mareasca intelegerea.  Cateodata, bineinteles, aceste notiuni sunt legate dar Relatiile Publice nu pretind o legatura cauzala directa.

Orice discutie despre Relatii Publice si rolul lor in organizatii, inevitabil cere intrebarea: „ce este o organizatie ?” – raspunsul la intrebare ajuta la descoperirea naturii principale a comunicarii si ca urmare a impactului strategic pe care-l pot avea Relatiile Publice. Organizatia este un set de componente  (sau subsisteme) care au impact una asupra alteia si care impreuna interactionaeaza cu mediul organizatiei. Asadar bunastarea unei organizatii este dependenta de stabilirea si mentinerea relatiilor cu ea insasi si cu mediul. Trebuie sa se ajusteze si sa se adapteze la schimbarile din interior si la cele din exterior.

Profesionistii in Relatii Publice utilizeaza aceleasi tehnici cu acelea disponibile pentru cei care fac strategii (ex: analize PEST, SWOT, etc.) pentru „scanarea mediului”. De asemenea, ei aduna informatii si despre stakeholderii organizatiei.

Pentru o si mai buna intelegere a Relatiilor Publice, propun a comparatie amuzanta. Asadar, daca un baiat ii spune unei fete cu care vrea sa fie, cat de tare si puternic este el ( si destept, evident ), acest lucru reprezinta PROPAGANDA ;

Daca-i spune fetei cat de frumoasa si desteapta este ea, inseamna PUBLICITATE ;

Daca baiatul roaga un prieten sa-i spuna fetei cat de tare, puternic si destept este el,

acest lucru reprezinta RELATII  PUBLICE !!!

Atitudini informale fata de Schimbare

Participantii la o situatie informala nu sunt pe deplin constienti de ceea ce se intampla. De aceea, daca nu esti atent poti avea dificultati serioase.

In America Latina, institutia familiei s-a dezvoltat atat de mult, ca marime, stabilitate si influenta, incat pare incredibil pentru nord-americani, de exemplu. Guvernele lor, pe de alta parte, nu ocupa un loc asa de important in schema lucrurilor ca la nord-americani. Legea, in America Latina, este intarita tehnic, „ca la carte”, dar este mediata de relatiile de familie.

Asadar hispanicii interpreteaza legea strict si de-abia in fata Curtii incearca sa influenteze sistemul – nord-americanii isi permit o anume interpretare libera a legii dar devin duri si tehnici o data ce masinaria legii e pusa in miscare.

           

Oare romanii unde se incadreaza ? Cred ca nicaieri si peste tot, adica NU se incadreaza. Ce vreau sa spun de fapt, este ca fiecare institutie din Administratia Publica din Romania are o atitudine diferita fata de schimbare ( dupa cum oamenii care lucreaza acolo si cei care o conduc, o au ), de ea depinde cum sunt privite Relatiile Publice si rolul lor in cultura organizationala, si implicit in imbunatatirea relatiilor si cu exteriorul.

Este clar ca toate organizatiile tind in timp sa devina orientate spre sine, spre interior,

mai concentrate sa munceasca pentru ele insele decat pentru publicurile si clientii lor. In sectorul privat, intr-o anume masura, competitia sau amenintarea cu noi competitori care intra pe piata, pot opri aceasta tendinta. Dar in sectorul public de obicei e putina concurenta sau chiar deloc. Mecanismul electoral e un instrument tocit si adesea ineficient pentru a pastra organizatiile din sectorul public pe varfuri si atente la dorintele cetatenilor. Cele mai multe autoritati locale au nevoie sa se testeze constant. Exista verificari externe – de la nivel central si auditori  - dar acestea se bazeaza pe formule si generalitati.

O organizatie locala responsabila e una care asculta si invata de una singura. O politica activa pentru comunicare trebuie sa faca parte din programul de Relatii Publice. Aplecand urechea la public poti auzi plangeri si critici dar de asemenea sugestii pozitive despre alocarea resurselor si despre cai de imbunatatire a serviciilor. A vorbi cu publicul deschis si extins este de asemenea o disciplina : institutia trebuie sa vorbeasca limbajul publicului si sa-si exprime ingrijorarile in moduri care sa elimine discrepantele dintre organizatie si cetateni.

Dar aceasta trebuie facuta o data cu eliminarea comunicarii in termeni excesiv  de formali.

Autoritatile locale sunt organisme „politice” care inoata intr-o mare de atitudini si ideologii. Cum gandesc oamenii despre personalitatile si partidele politice, cum se reflecta pe termen lung pozitia lor in legatura cu probleme importante ce tin de distribuirea resurselor, toate acestea sunt si ele influentate de semne si semnale ce emana de la institutiile Administratiei Publice Locale. Comunicarea e o parte a fiintei democratice care este guvernarea locala.

Comunicarea nu este spontana, insa. Nu e o parte a unei ordini naturale. Dimpotriva, lasati in pace, personalul si membrii alesi s-ar putea „scufunda” in liniste sau ar incepe sa foloseasca canalele inguste de conversatie bine stiute – partidul politic, reteaua profesionala. Este nevoie de efort  constant pentru comunicarea cu societatea. De aceea acest proces trebuie condus energic, pe baza maximei intelegeri - intre parti – a versurilor si melodiei care formeaza cantecul.

Exista  7 pacate capitale in legatura cu Relatiile Publice ( Joseph F. Awad, 1985 ) :

1. Miopia functionala – esecul in a aprecia intregul scop al importantei contributii pe care o pot aduce Relatiile Publice intr-un management bun;

2. Filozofia robinetului – ne vom indrepta catre Relatiile Publice cand avem nevoie...;

3. A pune caruta inaintea calului – cine are nevoie de cercetare ?;

4. Anestezia locala – hai sa ne ocupam de asta la nivel local !;

5. Neurastenia vestilor bune – credem in informarea publica intreaga si completa atata timp cat e pozitiva si se reflecta favorabil asupra noastra... ;

6. Ticul comunicarii dintr-o data – de ce ne acuzati ca nu comunicam ? – informatia a fost mentionata in ultimul nostru raport anual !:

7. Iluzia umbrei – filozofia de a nu fi remarcat. Aceasta aberatie este bazata pe credinta ca o organizatie se poate face invizibila cand vrea.

Atitudini formale fata de Schimbare

Sistemele formale sunt caracterizate de o mare „stabilitate”, o trasatura care satisface o nevoie adanca in toate societatile si indivizii.

In afara de unele circumstante speciale, formalul se schimba incet, aproape imperceptibil. De asemenea, este foarte rezistent la schimbarea fortata din afara. De obicei americanii si vest europenii sunt cei care au impresia ca sistemele formale ale altor popoare sunt imorale, nebunesti, inutile, inapoiate (de exemplu, in unele parti ale lumii arabe e considerata o nebunie curatarea apei de baut – oamenii de-acolo refuza ajutorul pentru curatarea apei si instalarea de pompe).

Trebuie sa intelegem si sa acceptam sistemele formale ale altor popoare mai intai, pentru a putea lucra in mod efectiv in interiorul lor. Alte exemple : americanii angajau constructori japonezi in functie de calificarile tehnice – o eroare naturala, japonezii s-au suparat pentru ca nu era luata in seama ierarhia sociala. Solutia – permiterea lucratorilor sa-si aleaga proprii lideri dintre cei care aveau un statut adecvat. N-avea importanta ca ei erau batrani si nu vorbeau engleza si ca nu stiau nimic despre inginerie. DAR imediat isi alegeau tineri ingineri ca sfatuitori. La fel, indienii Taos nu-i placeau pe albi dar dupa multe tatonari au acceptat sfaturile unui tanar agricultor. Cu toate acestea, in primavara indienii s-au suparat. Tanarul voia sa implementeze un program de arat timpuriu dar nu stia ca, indienii Taos credeau ca Mama Pamant e insarcinata primavara si pentru a proteja suprafata, nu mai conduceau masinile spre oras, scoteau potcoavele la cai, refuzau sa poarte chiar ei incaltari prea dure !

Adesea, totusi, conflictul dintre diferitele sisteme formale din diferite culturi poate avea un deznodamant tragic. In timpul cuceririi spaniole a Lumii Noi, spaniolii luptau sa omoare iar Aztecii sa ia prizonieri. Prin urmare, Aztecii erau in pierdere, avand de-a face cu un dusman care ucidea in lupta. Pentru ca acesta era un sistem formal, Aztecii nu au fost capabili sa-l schimbe la timp pentru a se salva pe ei si societatea lor.

Formalul ofera o larga perspectiva, ale carei margini indivizii-actori le pot umple cu detalii pentru ei insisi. Daca stau in aceste limite, viata merge inainte calm. Daca nu, se gasesc in necaz.

Interes din toate partile

Reprezinti o organizatie. Activezi intr-un domeniu dar si intr-un context. Trebuie sa fii interesat de tot ceea ce te poate influenta. Pentru ca si altii, cu siguranta, sunt interesati de tine (ca organizatie, indiferent ca esti o multinationala, ONG, institutie publica, SRL).   Porneste asadar de la o "harta" a stakeholderilor - cum e cea de mai jos, de exemplu:

Instinctul, nu doar un cliseu

Oamenii rai, oamenii meschini, oamenii invidiosi te pot invata in fiecare zi cate ceva. Nu, nu cum sa fii ca ei  - desi ar fi raspunsul perfect logic.

 

Cum sa te feresti de ei, cum sa-ti asculti instinctul care declanseaza alarma antiaeriana in apropierea lor, cum sa te stergi de baliga  ( = DEX s.f. excrement de animale mari, baligar – adica varianta romaneasca mai expresiva a americanului “bullshit”)  in care te-au impins premeditat si sa pasesti mai departe. Nu suna deloc glorios, nu-i asa ? Din pacate viata nu-i glorioasa, e doar viata, indiferent de bani, putere, functii, aparenta.

 

Care-i subiectul postarii ? Coaching insight: dezvolta si asculta instinctul.

 

Daca n-ai experimentat “alarme” inexplicabile logic, “feeling-uri”, presimtiri si alte abilitati pe care nu le treci in CV, inseamna ca esti prea tanar (no offence) sau prea rational – ambele cam rar :) . Ia incearca de cateva ori sa te bazezi pe ce simti de prima data – in chestiuni nu foarte importante, pentru inceput.

 

Fa o statistica a sentimentului (fain paradox, nu?) si vezi daca poti citi bine situatii, oameni, decizii. Fii sincer cu tine. Oamenii au tendinta sa-si supraestimeze abilitatile.

 

Daca ajungi la concluzia ca nu prea te poti baza pe instinct, nu este nici o tragedie, asa suntem majoritatea locuitorilor planetei.

 

Daca insa ti-ai verificat de-a lungul timpului instinctul si s-a dovedit a fi bun, asculta-l.  Lasa deoparte deductiile logice, presupunerile civilizate, gandurile de genul “nu am nici un argument rational”, “nu se poate intampla asta”, “poate exagerez, totusi”, “sa ma comport matur, nu pot justifica o hotarare bazata pe….nimic concret”.

 

Daca-i bun si verificat, asculta-ti-l, instinctul. De fiecare data. De fiecare data. De fiecare data.

 

Iti va parea rau daca nu o faci. De fiecare data. De fiecare data. De fiecare data.

http://www.pro-management-consultant.eu/ro/instinctul-nu-doar-un-cliseu.html

Spre echilibru !

“…sa incline balanta catre un echilibru.” Sa ridice manuta cine poate face asa ceva !

Asa ceva… :)

Am citat un ministru aflat aseara la TVR intr-o emisiune de stiri. Nu l-am inregistrat, nu stiu cum il cheama (sincer, cred ca nici subordonatii lui nu stiu cum sa-l cheme) si nici ce minister pastoreste (rusine sa-mi fie). Moderatorul a spus “domnule ministru”.

Am ramas surprinsa de complexitatea afirmatiei si de maxima concentrare de termeni antagonici in doar cateva cuvinte si in doar cateva momente de pauza de “zapping” TV. Revin astfel la o intrebare retorica mai veche de-a mea. Cum ignori ceva ce nu poti ignora ?

Da, am “pretentii” macar la o parte dintre cei care apar la TV (si de o parte si de cealalta a pupitrului) sa se exprime coerent, imi place sa interactionez cu oameni care vorbesc si scriu corect si civilizat, ma enervez cand interactionez cu personaje pline de sine dar care nu vorbesc si nici nu scriu corect romaneste. Cateodata decid sa corectez fara menajamente, cateodata decid sa nu mai interactionez pur si simplu cu personajele respective. Fara “closure” sau explicatii. 

Nu exagerez, desi mi s-a atras atentia ca da, exagerez. Eu insist ca nu exagerez. De ce sa-mi fie MIE rusine ca am de-a face cu un personaj (femeie sau barbat) agramat/necioplit/manelist (si de obicei super-tupeist pentru ca merg foarte foarte bine la pachet) ? Cred cu incapatanare ca respectivii merita sa fie pusi la punct, altfel o sa murim.
De rusine. Ma rog, de consecinta rusinii de a le da peste bot – invadarea spatiului public si privat.

Fac si eu greseli INSA incerc mereu sa invat si sa nu le repet. Sau mai folosesc termeni in engleza ca sa exprim niste notiuni care nu redau exact acelasi lucru in limba romana, mai scap cate un “nici un” in loc de “niciun”, postarile mele sunt fara diacritice desi imi place foarte mult Diacritica (e o tipa desteapta de la care afli mereu lucruri noi si bune pentru revigorarea neuronului obosit).

Revin la problema mea, iarasi. Ce te faci atunci cand nici nu poti corecta, nici nu poti da “shut down” ? 
Uite cum, intr-un minut de manevrare a telecomenzii, poti fi “agresat” fara sa vrei. 
Exemplul de ieri a fost chiar “soft” prin comparatie cu altele. Pe mine nu ma impiedica sa ma minunez totusi – in continuare – de varietatea specimenelor televizate. 
Da, cunosc indemnul “nu mai pierde timpul cu TV-ul”. E pueril. 
Dar acest subiect ramane pentru un articol viitor.

http://www.pro-management-consultant.eu/ro/spre-echilibru.html

Regionalizarea si sezonul estival

Zilele de sarbatoare generala m-au asaltat cu opinii si comentarii despre regionalizare - pe posturile TV de stiri, dar si cu un videoclip avand un ponei "pe val" - pe posturile TV muzicale.

Incontestabil, este un subiect la moda. Iar. Regionalizarea, nu poneiul.
Toata lumea nu numai ca are o parere dar si-o exprima televizat chiar, in legatura cu subiectul regionalizarii.
Mi-am amintit – enervata de-atatia politicieni, politologi, instructori politici (politruk), analisti si specialisti – ca eu am dat un test in 2004, la YPS, in legatura cu acest subiect. Iar in 2005 am transpus lucrarea intr-un document oficial prezentat conducerii institutiei unde lucram la acea data. 
Sunt mai mult de 7 ani de-atunci. E timpul pentru dezgropaminte :)
 In prezent opinia mea cu privire la subiectul foarte actual si dezbatut la nesfarsit a capatat alte nuante. Neimportante in lumina acestei prezentari. Nedumerirea mea este de ce sunt intrebati si implicati in acest “proces” atat de putini oameni care se pricep ? Care au invatat despre, care au experienta in, care au un istoric, niste studii, o baza, o temelie…..deja ma transform in Urania.
Ce vreau sa accentuez insa este ca investitia in oameni merita incurajata dar si exploatata.
Iar un politician adevarat (a la carte, nu in sensul peiorativ binemeritat de majoritatea) ar trebui sa stie asta. 
Semnez tot ce declar, (pe fiecare pagina, se pare – documentul este scanat pentru ca nu am mai gasit forma electronica)