Planul de criza

Relatiile Publice reprezinta responsabilitatea celor care iau decizii. Numai daca #topmanagementul apreciaza corect importanta acestei activitati poate sa-si aduca maxima contributie la eficienta. Sir John Harvey-Jones a declarat ca principalele activitati cu care ar trebui sa se ocupe un presedinte sau director de institutie sunt planificarea strategica si Relatiile Publice. Acesta ar trebui sa se intereseze personal de Relatiile Publice ale organizatiei. Si aceasta pentru ca reputatia e un lucru care-ar trebui tratat ca orice alt bun. Trebuie luate in considerare metodele de protectie a reputatiei cand lucrurile merg rau – un fel de „asigurare de reputatie”.

Multe organizatii au planuri de criza pregatite pentru urgente. Din pacate, aceasta este o arie  a Relatiilor Publice care inca se dezvolta. Realitatea insa arata ca organizatiile ar trebui sa planifice sa nu aiba „incidente”. Dar aici lucrurile se complica si sunt mult mai cuprinzatoare decat Relatiile Publice. Cel mai bun plan de criza este cel care minimizeaza riscul incidentelor nedorite. Dar inainte de plan trebuie facuta o analiza a tuturor problemelor care-ar putea afecta reputatia organizatiei.

Acest plan va acoperi mai multe in afara de comunicare : siguranta, marketing, resurse umane, personal si altele si varianta finala va trebui semnata de directorul executiv / presedinte, dupa discutii, amendamente si prezentarea formala consiliului director.

Tot personalul din echipa ce se ocupa de „criza” are nevoie de training media adecvat si familiaritate cu informatiile de baza despre companie pentru a le folosi in interviuri.

Relatiile Publice, responsabilitate esentiala a top managementului

Relatiile Publice reprezinta o responsabilitate esentiala a top managementului, cred eu – nu una optionala in plus sau o functie care poate fi delegata. Politica trebuie sa fie decisa – si suportata – de la varf.

Relatiile Publice bune au nevoie de gandire, planificare si organizare. Nici un manager nu poate pretinde ca are abilitati de Relatii Publice „naturale” mai mult cum nu are talent natural pentru lege, personal sau finante. Un profesionist bun in Relatii Publice nu are nici o satisfactie cand se dovedeste ca a avut dreptate in recomandarile sale, recomandari care au fost ignorate si de aceea totul a mers prost. Prea multi sefi spun :

• „Totul merge asa de bine incat ultimul lucru de care trebuie sa ne ingrijoram este prostia cu relatiile bune” ;
• „Cred ca putem aborda asta pe masura ce inaintam, fara sa cheltuim bani sau timp pe vreun plan complex si pisalog” ;
• „Crede-ma, sunt un comunicator natural. N-am nevoie de sfaturi de la nici o persoana din Relatii Publice” ;
• „ Lasa-ma sa scot cartea asta din maneca. Nu vrem sa stricam spontaneitatea cu vreun rezumat sau vreo repetitie”, etc.

           Colegii dintr-o organizatie / institutie adesea nu inteleg importanta si scopul Relatiilor Publice, practicienii in Relatii Publice sunt considerati cei care „planifica petreceri”. Asa ca multi practicieni din domeniu pleaca spre marketing, care are mai multa credibilitate si e mai masurabil.

Prin urmare, nu exista incredere din partea propriei organizatii. Cateodata neincrederea e insotita de izolarea fizica a biroului de Relatii Publice.

Vorbind de strategii si politici in Administratia Publica .... un compartiment de Relatii

Publice dintr-o astfel de institutie, cu atat mai mult ar trebui sa aiba o strategie. Ca o campanie publicitara, gandita in cele mai mici amanunte – numai ca in Administratia Publica nu are inceput si nici sfarsit ( mai ales nu trebuie sa aiba sfarsit ), ea fiind mereu in atentia opiniei publice.